Cazan cu Vin(arte)

Gata, a trecut şi Crăciunul, şi Anul Nou, şi Sfântul Vasile, şi Sfântul Ion. Şi au trecut atât de repede. Şi cred la fel de repede s-au dus şi rezervele de sticle de vin făcute înainte de sărbători. De aceea cred că e timpul să ne refacem stocurile.

Cum scopul acestui grup, din ce în ce mai mare, este de a căuta vinul de calitate, mai greu de găsit pe piaţă, şi de a-l obţine la preţuri puţin mai bune decât în magazinele specializate, am considerat că trebuie să ne lărgim cercul de furnizori. Aşa că de data aceasta vă propun vinurile celor de la Vinarte.

Am să încep prin a vă spune câteva cuvinte, pe scurt, despre ei, deşi probabil mulţi dintre voi ştiţi, mai mult sau mai puţin, câte ceva despre producător.

De pe site-ul lor aflăm că merge :). S-au înfiinţat în 1998 şi au investit o mulţime de bani. Este deţinută şi condusă de Sergio Faleschini, om cu experienţă în industrie in Italia. Au podgorii în trei mari şi cunoscute zone viticole: Dealu Mare, Sâmbureşti şi Vânju Mare. Peste 300 de hectare în total.

La Sâmbureşti se află vechea podgorie Castel Bolovanu. La Vânju Mare, lângă Turnu Severin se produc vinurile Castel Stârmina. La Dealu Mare, la Zoreşti, aproape de casa mea natală, se face renumitul Merlot. Premii multe la festivaluri de vin, printre care, mai recent, la Mondial Du Merlot, pentru Price Matei 2001, vin pe care nu stiu cum sa-l gasesc ;).

Dar să trecem la ceea ce ne interesează de fapt: vinurile lor.

Cele mai apreciate sunt incluse în gama "€œColectie”, vinuri pe care le cunosc destul de bine din degustări sau din review-urile altora care au scris despre ele, şi in general, de bine. Două nume, deşi e greu să nu le pomenesc pe toate:

  • Prince Matei, merlot-ul vârf de gamă, calitate dovedită an după an, demonstrată într-o degustare pe verticală (acelaşi vin, ani diferiţi) organizată acum ceva vreme.
  • Sirena Dunării, un Riesling dulce, din 2001, care a făcut senzaţie la o degustare de rieslinguri româneşti organizată anul trecut la Ginger. A fost şi singura medalie de aur pentru un vin alb în segmentul HORECA la recentele premii de excelentă Vinul.ro.

Alte vinuri din aceeasi gama de care poate aţi mai auzit: Soare, Prince Matei, Swallowtail şi Cuvee D'Excellence.

Cea de-a doua gama este "Enoteca” cu ale ei mai cunoscutele Castel Bolovanu, Villa Zorilor şi Castel Stârmina, în diverse sortimente. Zic mai cunoscute pentru ca acestea sunt vinuri de retail.

Despre multe dintre ele pot să vă povestesc mai în amănunt. Doar intrebaţi-mă.

Procedura pentru a comandă o cunoaşteţi 🙂 : trimiteţi-mi un e-mail şi stabilim detaliile. Sau prin telefon. La fel obţineţi şi lista vinurilor şi preţurile.

Vă aştept.

P.S. Ştiu că textul asta sună a publicitate, dar vă asigur că am acelaşi discurs despre fiecare producător pe care îl apreciez. Tot ce doresc este ca cei care se respectă să afle care sunt vinurile bune şi să şi intre in posesia lor. O să vedeţi 🙂

2 comments

Leave a reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.