Comandăm de la Cramele Recaş

A trecut cam mult timp de la ultima comandă şi sunt sigur că stocurile sunt pe sfârşite. Mai greu, dar până la urmă m-am mobilizat şi revin în forţă cu vin mult, bun şi foarte bun. Este rândul unuia dintre cei mai mari producători de vin din România, şi cel mai mare din Banat: Cramele Recaş.

Înainte de a vorbi despre oferta lor, pentru cei care nu îi cunosc foarte bine şi sunt curioşi, câteva informaţii. Culturile de viţă de vie se află în Banat, în apropiere de Timişoara, cu atestări documentare din secolul 15. Aşadar tradiţie îndelungată la care şi-au adus aportul şi svabii care au venit si au trăit în această zonă aducând cu ei şi "know-how"-ul german. Sunt cultivate aproximativ 700 ha, iar cele mai vechi viţe sunt de prin anii '50. Frâiele companiei sunt ţinute de Philip Cox, un expat cu experienţă pe piaţa de la noi, cu antecedente la Carl Reh România, care se pare că până acum a făcut treabă foarte bună. Sperăm să facă şi de-acum înainte.

Despre vinuri, foarte multe de zis. Soiurile cultivate cu precădere aici sunt, binenteles, în primul rând cele internaţionale, chardonnay, riesling italian, pinot grigio, sauvignon blanc, furmint, shirah, cabernet sauvignon, merlot, burgund, pinot noir iar din rândul celor româneşti, mustoasa, un soi care a rezistat crizei filoxerice din trecut, fetească regală şi fetească neagră.

Portofoliul este foarte bogat, unul dintre cele mai cuprinzătoare de la noi. Pe segmentul de entry-level sunt, în această ordine, Schwaben Wein, Castle Rock şi V-Legend of Transylvania.

Sursa foto - www.recaswine.ro

Urmează gama "Cocoşul", uşor de recunoscut datorită etichetei foarte inspirate reprezentând un ... cocoş stilizat, desen creat de un copil cu handicap, şi gama La Putere.

Sursa foto - www.recaswine.ro

Vârfurile de gamă sunt reprezentate de Sole, o gamă cu 3 vinuri albe, Fetească Regală, Sauvignon Blanc şi Chardonnay, primul şi ultimul fiind baricate, şi o noutate, dar care o să fie disponibil după 15 februarie, roze-ul 2010, vin foarte tânăr produs din merlot.

Topul se încheie cu premianţii, primul fiind Solo Quinta 2010, disponibil deja din decembrie anul trecut, un cupaj de fetească neagră, chardonnay, muscat, fetească regală şi sauvignon blanc. Este un vin unicat, fiind printre puţinele din România care au la bază 5 soiuri de struguri, şi, dacă nu mă înşeală memoria, singurul care pe lângă 4 albe conţine şi un soi roşu, vinificat în alb.

Sursa foto - www.recaswine.ro

Cel de-al doilea, Cuvee Uberland, este cel mai bun vin produs de Cramele Recas. Vinificat atent, aproape în totalitate manual, de la selectarea boabelor până la învechirea de 14 luni în barique, produs din merlot, în majoritate, cabernet şi fetească neagră, a adus, dintre toate vinurile sale, cele mai multe medalii.

Pe lângă multele game şi vinuri enumerate mai sus, Cramele Recaş, în paralel cu exportul masiv, sunt şi importatori ai unor producători cunoscuţi sau nu: Masi, unul dintre producătorii mei preferaţi din Italia datorită lui Amarone, Piccini, Planeta, Vignerons Pizzay, Alianca, Distell, Cono Sur, Constellation, Chamaree, Gonzales Byass şi Codorniu, acoperind ţări ca Franţa, Italia, Argentina, Portugalia, Africa de Sud, Chile, Australia, Noua Zeelandă şi Statele Unite (California).

Cam atât deocamdată. Sper că v-am atras atenţia. Foarte curând am să revin şi cu câteva recomandări, aici şi pe pagina de Facebook, pentru a vă face alegerea mai uşoară şi a vă atrage şi mai mult.

Procedura e cea obişnuită: e-mail pentru a vă trimite lista de vinuri şi preţurile, centralizăm comanda, o trimitem la prietenii de la Recas, după care urmează distribuţia.

Pe foarte curând.

Leave a reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.