GoodWine de primăvară

O sâmbătă grea cea care tocmai a trecut dar extrem de plăcută, iar asta din pricina celor două evenimente la care am luat parte: expoziţia de vinuri GoodWine şi International WineRound Table, degustare organizată de Raluca şi Oliver Bauer. Cum aceasta din urmă se cere a fi detaliată separat, acum vreau să vă povestesc experienţele de la GoodWine.

Ediţia de primăvară a expoziţiei a avut loc tot la WTC de la Pullman, locaţie pe care eu consider că ar trebui schimbată pe viitor, având în vedere numărul mare de participanţi, unele standuri fiind destul de înghesuite, şi lipsa unor locuri în care să ne putem trage sufletul între două degustări. Nu zic să fie paturi sau canapele unde să aţipesc 15 minute să-mi recapăt puterile, dar măcar câteva scaune sau mese unde să putem admira şi povesti un vin cu George, Bogdan, Ciprian sau alţii pe care am avut plăcerea să-i cunosc / revăd weekendul acesta. Asta aşa, ca un "nice to have" pe viitor.

Dar să o luăm pe rând cu ce vinuri am încercat, că doar de aia am început să scriu aici. O să încerc în ordine cronologică, deşi nu cred că o să-mi iasă, pentru că nu-mi mai amintesc exact :).

Primul a fost, oricum, SERVE, la locul obişnuit, cum intri, pe dreaptă. Nu am reuşit să ajungem la Cuvee Charlotte până ce domnul Săvulescu nu ne-a trecut pe rând prin celelalte vinuri, cu accent pe cele tocmai lansate, şi vă spun că nu au fost puţine: tânăra, frageda, răcoritoarea Fetească Albă Vinul Cavalarelui, Sauv Blanc-ul Terra Romana, noul Chardonnay Terra Romana, cel tocmai îmbuteliat cu câte zile în urmă, noul Millenium 2010 alb şi Cuvee Amaury 2009. E posibil să mai fi fost şi altele dar curcubeul aromelor a fost mult prea intens iar acum memoria îmi joacă fese...feste. Dacă îmi mai aduc aminte de altele, am să revin.

Ne-am oprit apoi la Cricova pentru a ne retrezi simţurile cu unul dintre cele mai bune spumante ale lor, un perlaj foarte fîn, dar în acelaşi timp cu ochii mari la sticla din cristal suflată cu aur expusă la stand.

A urmat apoi Crama Oprişor cu câteva premiere interesante. M-au atras White Zinfandel Caloian, soi roşu dar care în cazul de faţă a fost vinificat în alb având un gust interesant şi destul de atrăgător, şi Tămâioasă Românească din gama La Cetate Miracol cu aromele ei care mi-au amintit de bolta de struguri de la casa părintească.

O oprire mai lungă a fost la Rotenberg unde am avut plăcerea să compar 3 dintre merloturile mult disputate printre pasionaţi: noul Notorius 2007, Menestrel 2008 şi Emeritus. Vinuri diferite care, respectând ordinea de mai sus, îmi sugerează asprime plăcută, rotunjime şi catifelare şi vişină în toate variantele. Un producător interesant care nu poate fi trecut cu vederea în nici un fel.

Între toate aceste opriri ne-am făcut un pic de timp să gustăm şi să ne aprovizionăm cu fructele confiate aflate la vânzare. Şi halviţă.

Finalul a fost la Enira unde nu am mai avut puterea să încerc decât Enira 2007 şi Reserva 2006, re-confirmând amintirile plăcute de la degustările anterioare.

Regrete sincere dacă am uitat să amintesc tot ce am încercat la expoziţie, dar promit că la următoarele evenimente îmi voi face mai mult timp şi voi fi mai structurat :).

Oricum, multe din aceste vinuri testate la GoodWine vor fi subiectul unor comenzi ce le voi organiza cât de curând, aşa că dacă sunteţi interesaţi, daţi-mi de ştire.

Enjoy.

5 comments

Leave a reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.