Vinurile Gramma ale Casei Olteanu

Nu este vin bisericesc, nici călugăresc, nici episcopal şi nici de împărtăşanie. Dar cu toate acestea este păstorit de către un preot. Casa Olteanu este numele cramei iar a gamei de vinuri, Gramma. Şi sunt cele mai bune vinuri de deasupra Bacăului. Ştiu că în vremurile acestea tulburi ale lumii vinurilor româneşti asta nu înseamnă foarte mult, dar este suficient să guşti Aligote-ul ca să înţelegi despre ce este vorba.

Vinurile Casei Olteanu au fost unul din subiectele îndelung studiate şi comentate ale întâlnirii blogger-ilor de vin din weekendul ce tocmai a trecut de la Iaşi. Ele au descleştat gurile chiar de vineri seară la restaurantul Ralet din Iaşi, o locaţie deosebită, de bun gust cu o listă de vinuri impresionată. Poate chiar un pic prea lungă.

Episodul doi a urmat workshop-ului pe teme de new media organizat la IML Iaşi, împreună cu studenţi de la Facultatea de jurnalism, cu ziaristul Dan Doboş, principalul vorbitor, şi bloggerii de vin. Soţii Olteanu, gazde primitoare, au făcut tot posibilul ca timpul prea scurt pe care l-am petrecut la cramă să fie din plin apreciat.

Toate vinurile au fost din nou degustate, de data asta direct din tancurile de inox unde îşi aşteaptă liniştite momentul întâlnirii cu sticla. Au fost în ordine Feteasca Albă, cea Regală şi Aligote-ul de care va spuneam la început, toate din 2009. Vinuri proaspete, cu aciditate foarte bună, tipice, fiecare cu aromele sale de citrice, flori şi fructe, cu precădere Aligote-ul, alegerea subsemnatului.

 

Anul 2010, un an dificil din pricina vremii, a făcut ca cele trei soiuri înşiruite mai sus să se întâlnească într-un singur vin cu rezultat surprinzător, Cuvee Vişan, care profită de calităţile tuturor. Surprizele oenologului Cătălin Zamfir şi ale lui Iulian Teliban au fost alte două vinuri, un Muscat deosebit, dulce, onctuos şi incredibil de aromat, şi o Fetească Albă seacă, vinuri ce nu se vând dar le găsiţi acolo dacă treceţi pragul cramei ca oaspeţi.

Viitorul ne-am lămurit că sună bine, pentru că urmează şi vinuri roşii din soiuri româneşti, o pivniţă care să adăpostească butoaiele, pentu că acum licorile albe nu cer decât inox, şi cine mai ştie ce.

Un producător pe care trebuie să-l urmărim, pentru că promite. Şi binenţeles că va urma o comandă de vin de acolo.

Mulţumiri nemăsurate Paharnicului Răzvan Avram pentru efortul organizării întregului eveniment.

5 comments

  1. Istvan Pentek 22 June, 2011 at 07:34 Reply

    Intradevar un producator care a dovedit ca se poate si arata un potential mare! Bravo lor, au reusit sa aduca Aligote-ul la nivelul la care nu credeam ca o sa mai faca cineva…

Leave a reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.