Ştim ce bem?

Că foarte multe vinuri româneşti sunt contrafăcute ştim deja toţi. Mai mult sau mai puţin, ştim şi care sunt acelea. Dar în afară de mişto-urile cu Babanu', alte nume nu prea se spun în public. De data asta însă citesc un articol în Cotidianul în care se nominalizează producători: Jidvei şi Vincon. Muscat Otonel şi Beciul Domnesc, ca să şi vizualizam etichetele de la raft.

Având cunoştiinţe de corigent la chimie, deduc că vinul se completează cu alcool, apă şi zahăr. Şi tare mi-e frică că sunt mult mai multe păcate inăuntru. Puteţi citi în articol toate detalii. Ceea ce mi se pare cu adevăr curios este reacţia PNVV, reclamantul, care aproape că nu recunoaşte că ar fi făcut sesizări. Iar asta spune multe despre starea acestei mici industrii româneşti.

Încerc totuşi să mă gândesc la soluţii. Legea? Se pare că nu? Bunul simţ şi etica profesională? Glume. Singura care cred că are o şansă în momentul de faţă este cultura consumatorului. Şi îmi pun mari speranţe în bloggeri şi media de nişă, aşa mici cât sunt ei acum şi în producătorii care se respectă şi se promovează corect, din ce in ce mai mulţi.

Sfatul meu: citiţi blogurile şi revistele de vin (una, deocamdată, ce-i drept), descoperiţi care este vinul bun şi cumpăraţi-l, dacă are preţul corect.

6 comments

  1. Dan 7 September, 2011 at 20:08 Reply

    Eu recunosc cu mana pe inima ca am facut un pas in plus: dau sfaturi la raft..:))
    Pe care il vad ca se uita nehotarat ii dau cateva indicatii…lumea se uita ca la nebuni, deocamdata nu m-a batut nimeni, ba chiar m-a oprit o data cineva in hipermarket sa imi zica ca i-a placut vinul…:)))
    Precizez ca urasc hipermarketurile si ajung rar prin ele si doar din necesitate absoluta…asta ca sa nu ma caute consumatorii la raft..:)
    Dar consider ca e de datoria celor care mai stiu ceva despre vin sa mai indrepte situatia,asa cum poate fiecare: prin blog, prin actiune directa, etc…putin cu putin se face mult!

  2. Cazan cu Vin 11 September, 2011 at 18:49 Reply

    Dan, si eu recunosc ca imi creste un pic inima cand primesc cate un telefon care cere "consultanta", ori pentru un cadou, ori sunt in fata raftului si vor o parere… E placuta senzatia sa vezi ca pe unii ii intereseaza ce bea.

Leave a reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.