Ralet și Eticheta Roșie 2009

La mai puțin de un an de la blogmeet-ul de vara trecută din Iași, eveniment marcant din toate punctele de vedere, weekendul ce tocmai a trecut am avut ocazia unei alte vizite în urbea mai sus menționată. Scopul vizitei a fost cu totul altul, dar la fel de placut, daca nu și mai și.

Am tras la localul unde se mănâncă cel mai bine după părerea mea, și vă rog să mă îndrumați dacă aveți alte ponturi, este restauranul Ralet, de pe strada cu același nume. Când spun "se mănâncă cel mai bine" ma refer desigur la locurile publice în care se poate lua masa și nu la casa vreunei doamne, bunică sau nu, unde probabil se ascund surprize delicioase.

Cum spuneam, restaurantul este retras pe o străduță îngustă, al unui cartier cochet al cărui nume nu-l cunosc deși probabil este usor de aflat, iar în interior te întâmpină cu o atmosferă calmă și plăcută. "Live music" (am recunoscut niște "The Doors") cântată pe ritmuri de jazz și picturi autentice pe pereți, de autori pe care eu nu-i recunosc, dar cineva cu ochiul format ar face-o cu ușurință.

Mâncarea este delicioasă, serviciul aproape să impresioneze. Pentru că am mers cu prieteni foarte buni veniți în vizită în România, a trebui să aleg un vin românesc care să placă. Apropo, lista de vinuri a locației este imensă, mai mare chiar decat a multor magazine de vinuri.

Puneți-vă în locul meu: a trebuit să aleg un vin roșu, care să fie pe placul unor oameni ce trăiesc în "lumea nouă", să fie românesc și să poată impresiona ușor dar la un preț cât de cât abordabil. Voi ce ați fi făcut în locul meu? Pentru că m-a ajutat și cu alte ocazii, eu personal m-am oprit la eticheta roșie a celor de la Oprișor, Cabernet Sauvignon-ul din 2009. Dupa trei ani, vinul este mai evoluat decât m-aș fi așteptat. Bomba aromatică pe care o așteptam a trecut pe planul doi. Acum în față este aciditatea ridicată, fructele și lemnul, placut de altfel, simțindu-se doar în post-gust. Un pic surprins de ceea ce am gasit in pahar!

Pentru că urmăresc și o a doua opinie, întreb pe cei ce citesc textul de față dacă ați experimentat de curând eticheta roșie. Dacă nu, mă voi sacrifica și voi abuza de rezerva personală de 2008-uri si 2009-uri iar rezultatele vor fi publicate aici imediat după.

12 comments

  1. Berbecutio 23 May, 2012 at 15:35 Reply

    Partea buna e ca l-am gasit intr-o carciuma din centru la "doar" 80 de lei, adica mai ieftin decat la Cora, partea proasta a fost vinul: "Miros si atac mega-comercial, dedicat clar cocalarului de Dorobanti care n-are habar de chestii d-astea. Cadere mare in corp, post inexistent." Asta mi-a ramas notat in telefon. 80-81 pct.

  2. Nicusor Cazan 24 May, 2012 at 08:56 Reply

    @Boris, eu nu l-am mai vazut pe nicaieri. Am incercat la un moment dat la GoodPoint la Razvan Avram, dar nu mai avea nici el. E posibil sa-l mai gasesti ratacit pe la magazine sau in restaurante.

    Pe de alta parte, eu am cateva sticle puse la pastrare, intr-o groapa, si 2008 si 2009. Bucuros le-as desface cu niste oameni interesati.

  3. Berbecutio 9 June, 2012 at 06:41 Reply

    Exceptand interesul lui Boris, asta e chestia care nu-mi place: lipsa de atitudine fata de un vin/producator care nu-si face banii nici pe departe. Sunt sigur ca ti-au citit postul cateva sute de oameni din care macar cateva zeci l-au si baut. Daca era de bine ma combateau/injurau, dar…
    Totusi 83 pct, adica nivel la care gasim si la 20-30 de lei.

Leave a reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.