WineSpot intreaba: trei vinuri descoperite în 2012

Tema fireasca la inceput de nou an ridicata la fileu de WineSpot: ce descoperiri deosebite in materie de vin romanesc ati avut in 2012. Eu mi-am exprimat opinia, si o plasez si mai jos. Dar cred ca si mai interesant este sa aflam ce spune grupul de contribuabili ai site-ului. Articolul integral aici.

"Mi-am revăzut toate notiţele, toate notele de degustare, posturile şi toate fotografiile din 2012 pentru a ajunge de fiecare dată la aceeaşi concluzie: vinurile “wow” pe care le-am descoperit în anul ce trecu sunt în proporţie dezarmant de mare străine şi în majoritatea lor din Lumea Veche. Dar totuşi să nu disperăm, zic. De un “Top 3″ tot am găsit câteva sticle:

  1. Locul întâi cu coroniţă, Flamboyant-ul Davino 2009 – Am găsit aproape tot ce îmi doresc de la un vin: eleganţă şi echilibru. Delicateţea va veni cu timpul, pentru că acum este un puştan precoce.
  2. Deşi pus în vânzare într-o manieră inedită şi discutabilă, Cuvee Alexandru 2007 de la SERVE este un vin mare.
  3. Premiul pentru inovaţie, managementul surprizelor şi depăşirea aşteptărilor merge la Ştirbey, în special pentru Dessert Art Deco, o gură de flori proaspete, miere şi alcool atât cât trebuie, adică puţin. Atât.

Vă doresc un 2013 plin de “wow-uri” româneşti."

Leave a reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.