Prima degustare publica Minima Moralia de la Domeniul Coroanei Segarcea

Post publicat pe site-ul Revistei Millesime.

Dupa doua lansari fastuoase la Bucuresti si Cluj in urma cu cateva luni, Domeniul Coroanei Segarcea s-a decis la prima degustare publica a gamei sale de top, Minima Moralia. Evenimentul a fost organizat alaturi de magazinul online de vinuri eVino si Madame Pogany, un loc din Bucuresti deja recunoscut pentru multele evenimente organizate.

Multi participanti in seara cu pricina, semn ca munca celor de la Brandient, agentia ce s-a ocupat crearea imaginii gamei, a dat rezultate. Peste 30 de persoane au asteptat prezentarea celor 6 vinuri. Au lipsit, spre dezamagirea unora, celelalte doua vinuri, plasate oarecum diferit, Principesa Margareta alb si rosu, vinuri create special pentru Casa Regala a Romaniei.

Ce impresioneaza, inainte de a gusta vinurile, este efortul depus pentru prezentare. Sticle masive si grele, cu greutate de peste 1 kilogram, etichete de foarte buna calitate, cu imagini expresive, chiar daca unii ar spune ca ideea nu este intru totul originala.

Apoi vin vinurile, 6 la numar, 2 albe, un rose si 3 rosii, din cupaje inedite pentru lumea vinurilor romanesti, mai putin unul dintre ele, cabernet sauvignon 100%.

Minima Moralia Sinceritate 2011 - cupaj de viognier si tamaioasa romaneasca, primul soi fiind partial baricat timp de 3 luni in butoaie de salcam. Nivel de alcool decent, 12,5%. Nas fresh, cu soc si urzica si cu o anumita greutate data poate de lemn. Gustul pe de alta parte este, in ciuda aciditatii ridicate, lipsit de prospetime, semn ca vinul este deja pe panta descendenta, cu note de fructe exotice si finish amarui mediu-scurt. Aromele specifice tamaioasei, florale si dulci, lipsesc aproape complet.

Minima Moralia Speranta 2011 - prezentat intr-o ordine oarecum neasteptata inaintea celui de-al doilea cupaj alb, rose-ul gamei vine cu o culoarea frumoasa si clasica de foaie de ceapa. Este un cupaj de pinot noir, pinot gris si cabernet sauvingon, acesta din urma maturat pentru 4 luni in baricuri de stejar frantuzesc. Rezultatul este un vin cu nas timid de fructe rosii usor dulci. Gustul vine insa mult mai intens, placut amarui suficient de fresh si lung. Discrepanta dintre gust si miros depuncteaza echilibrul si aspectul general al vinului.

Minima Moralia Onoare 2011 - cupaj majoritar de chardonnay, 60% dintre care mai putin de jumatate baricat, alaturi de feteasca alba, sauvignon blanc si pinot gris. Se prezinta mult mai intens, viu si proaspat fata de colegii de gama, cu multe fructe exotice si un strop de pipi de pisica. Gustul te duce cu gandul la bombele de fruct din lumea noua, dar senzatia este estompata de aciditatea ridicata. Postgustul lung este dominat de citrice amarui si contribuie la senzatia de placut data de intreg ansamblul.

Minima Moralia Daruire 2010 - cupaj de cabernet sauvignon, marselan si syrah, pentru acesta din urma folosindu-se macerarea carbonica, cu struguri ne-desciorchinati. Maturarea in baricuri frantuzesti si americane, noi si la a doua folosire, timp de 6 - 12 luni. Vinul este tanar, ne-imblanzit, cu arome lactate, condimentate si de fructe rosii. Gustul la randul sau este agresiv, cu visine si prune dulci, carnos, usor vegetal, cu post-gust mediu scurt si 13% alcool.

Minima Moralia Respect 2009 - cupaj de cabernet sauvignon si marselan maturat intre 12 si 18 luni in baricuri frantuzesti si americane, noi sau la a doua folosire. Nasul este usor acrisor, ca de fructe rosii necoapte, cu un parfum anume. Eleganta nu este punctul sau forte, fiind usor intepator. Gustul este foarte fructat, lemnul fiind foarte bine integrat, cu note condimentate si scortisoara. Corpul relativ usor da senzatia de vin deschis si luminos. Post-gustul este destul de lung dar lasa cumva alcoolul sa iasa in evidenta.

Minima Moralia Recunostiinta 2008 - singurul vin dintr-un singur soi, caberner sauvignon, baricat pentru 12 luni in stejar frantuzesc nou. Nasul este intens, intepator, usor prafos (suspectez chiar un usor inceput de defect de dop) condimentat si foarte fructos. Gustul are amprenta lemnului bine integrat, ca si acloolul de altfel, cu vanilie, cu afine usor acrisoare, aciditate buna si post gust mediu. Este foarte corpolent si, sustinut de taninii puternici, ramane mult timp pe dinti si gingii.

Atent lucrate si intr-o exceptionala prezentare, vinurile sunt clar pe un trend spre calitatea desavarsita. Din pacate insa, in momentul de fata lipseste gradul de complexitate pe care ti l-ar putea da o plantatie matura. In plus, pretul de peste 100 de lei, acelasi pentru fiecare sortiment, desi poate da gamei o imagine unitara niveland avantajele si dezavantajele, depuncteaza unele dintre vinuri, luate separat.

Fara a avea un punct de referinta din trecut la care sa ne raportam, nu putem decat sa asteptam evolutii pe masura asteptarilor din partea Domeniului Coroanei.

10 comments

  1. Marian Barbu 3 April, 2013 at 04:22 Reply

    Pretul pentru ce anume este? Kilogramul de sticla? Se mandresc atat de mult domnii de la Domeniul Coroanei Segarcea cu premiul acela, din State parca, pentru eticheta vinului Principesa Margareta, te uiti siderat cata mandrie degaja asa premiu.

  2. Nicusor Cazan 3 April, 2013 at 06:27 Reply

    Marian, un pic prea mult spus. Prezentarea este foarte buna, cu premiu sau fara. Vinurile sunt si ele atent lucrate, chiar daca e loc de mai bine. Iar pretul, este dreptul lor sa-l stabileasca cum considera.

  3. Dan 4 April, 2013 at 18:03 Reply

    Finally un review normal la celebrele opere de arta… mai mai sa cred ca s-a reinventat oenologia la Segarcea..:D
    Stai linistit ca nu ai pierdut nimic cu Principesa Margareta…

  4. Nicusor Cazan 4 April, 2013 at 18:06 Reply

    Am baut Principesa Margareta Rosu si sa stii ca mi-a placut. Nu este vinul complex pe care-l caut, dar promite. Plus ca are si un pic de poveste, care mie-mi place, cu singurul marselan din Romania & stuff…

  5. Dan 4 April, 2013 at 20:55 Reply

    Da…da…da…unul dintre cele mai scumpe Marsellan-uri din lume. Soi de Languedoc plantat acum vreo 4-5 ani, langa Pinot Noir, pe aceeasi paralela cu Bordeaux-ul..:D

    Vinul nu este rau, intr-adevar, feminin cu ceva fruct de Grenache si CS, usor fara structura si cam unidimensional. Nu de 100 de lei.
    Adica..ce sa zic…Soare, Cuvee Alexandru, Ceptura Rouge, imi vin in minte doar asa la prima vedere.

  6. Marian Barbu 4 April, 2013 at 20:55 Reply

    Nicusor, inteleg ca odata ce pe sticla scrie "printesa", "principe" sau furnizor al Casei Regale, incepe sa creasca pretul, unele etichete isi merita pretul cu aceste denumiri sau precizari. Nu vad pe nicaieri stoc epuizat la vinurile astea, nici un intrevad sa fie. Chiar nu vad unii producatorii de vinuri romanesti, ce concurenta au? Sunt vinuri de lume noua de 30-40 lei way ahead cat priveste prezentarea si continutul. Ai incercat Maiastru 2012 Roze? As da oricand 50 de lei pe el, oricand. Pacat ca roze-urile nu se tezaurizeaza.

  7. Marian Barbu 5 April, 2013 at 10:37 Reply

    Mult succes domnilor de la D.C.S. Singura problema care ar fi si nu doar pentru dumnealor, este ca apar la raft produse de genul Tarapaca Gran Reserva Carmenere 2010 la 44 lei, fructos, bombastic, complex (stiu ca sunt filochilian:P)si te intrebi daca esti luat peste picior cu preturile unor producatori romani. Replicile la afirmatia mea referitoare la preturi, avand ca subiect faptul chilienii sunt ajutati de stat si uniti ca si ambasadori ai tarii prin Vin, nu isi au rostul. Incep sa cunosc care sunt preturile cu adevarat ale producatorilor romani de vinuri si ma umfla rasul/plansul de valoarea ceruta la raft sau online.
    Sa ceara ce pret vor domnii producatori de vinuri, am fost ieri intr-un Selgros, in 1h.30 min au trecut prin raionul de vinuri 8 persoane si ce vinuri au luat…2 sticle…10 lei fiecare (nu dau nume decat daca mi se cer). Nu exista cultura a vinului la romani, nici nu se risca in a se face ceva in sensul asta si cel mai grav, romanii ar investi in orice, chiar in orice, mai putin in Vin( ma refer la investitie in achizitii)! Credeti ca domnul Isarescu a investit doar ca hobby in podgoria sa?! Vinuri alese in pahare pe masura.

Leave a Reply to Marian Barbu Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.