Rheingau, așa cum l-am vazut

Cea mai bună perioadă pentru a face o vizită în Rheingau este într-o sâmbătă călduță și cu soare. De ce? Pentru că sâmbăta producătorii ies pe deal, printre propriile vii, instalează un cort, câteva mese și câteva scaune, pun rieslingul și apa la rece și agață pretzelii la locul lor. Și apoi așteaptă să le vină clienții. Adică noi.

Clienți care ajung la ei pe foarte multele drumeaguri pentru mers pe jos, pe bicicletă (cum am făcut noi), pe scuter, pe cai, cu mașina. Pantele sunt domoale, priveliștea breath-taking și nu e nici foarte aglomerat.

Bine, nu vă așteptați să-i întâlniți acolo pe cei mai renumiți dintre ei. "Greii" stau bine mersi ascunși în cramele confortabile și lasă personalul din dotare să primească vizitatorii. Așa s-a întâmplat la Kloster Eberbach, în regim de supermarket, și la Robert Weil.

La acesta din urmă am intrat morți de foame cu speranța că vom găsi 2-3 würsti sau, și mai bine, un ciolan de porc sau că vom scăpa repede și ne vom opri la următoarea terasă. Am plecat după 3 ore și 10 vinuri degustate. Tânărul care ne-a făcut primirea ne-a simțit și și-a revărsat asupra noastră toată atenția pe care asiaticii dinainte tocmai i-o refuzaseră brutal.

Cel mai bine ar fi să vă stabiliți baza în Rudersheim pentru că este cumva cam în mijlocul zonei. Într-una din zile puteți merge spre Walluf, orașul tradiționalistului J. B. Becker și al sushi-restaurantului Miyagi, singurul din zonă care îi vinde vinurile (!!?!?!?!?!). Iar în cea de-a doua către Lorch și să vă opriți la un mic restaurant care se laudă cu niște cârnați tradiționali unici, dar noi știm că e doar o tobă ușor nereușită în comparație cu a noastră. Producători celebrii nu mai sunt de vizitat, dar view-ul cheilor Rinului este senzațional.

Trebuie însă neapărat să vă luați gașca, altfel este foarte greu de crezut că vă puteți face noi prieteni doar dintre sutele de pensionari care iau cu asalt sectorul ăsta de Rin în weekenduri.

Leave a reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.