La poarta guvernatorului

Duminică dimineața, chiar dacă obosiți după una din petrecerile tradiționale “de la Sandu”, am plecat devreme și pe răcoare cu Vlad să facem un traseu nou de bicicletă pe Dealul Oltului de lângă Drăgășani. Scopul era să unim într-un nou circuit toate cramele din zonă: Stirbey, Girueta, Bauer, Isărescu, Sandu, Iordache.

Am plecat spre nord, pe culme, în căutarea unui drum de căruțe, despre care știam că exista de la localnici, pe care să coborâm pe valea pârâului Verdea, și după ceva kilometri înapoi spre sud, să găsim un alt drum, cât mai ne-asfaltat și pitoresc, pe care să ajungem din nou sus.

Și l-am vazut. Undeva sus, pietruit, strălucind în soare, ieșit parțial din pădure, șerpuind în sus printe vii. Am zis “ăsta e! hai să întrebăm cum se ajunge la el”. O doamnă de la un village concept store și un nene în vârstă ne-au confirmat ulița pe care trebuia să viram la stânga. Am traversat o apă, am început o urcare ușoară, am speriat un fazan frumos colorat și ne-am izbit de o poartă zdravănă și un gard înalt, nou-nouț. Proprietatea Cramei Isărescu. Inclusiv drumul.

Ne-am întors, n-am avut ce face. Tânărul de vreo 5-6 ani ieșit cu caprele la păscut era surprins că nu vrem să sărim gardul sau să folosim o intrare secretă pe care o știa el.

La barul / magazinul din sat, unde ne-am oprit să bem o cola, doi cetățeni erau surprinși că drumul nu mai poate fi folosit. Și ne-au confirmat că nu mai era o altă variantă. Trebuie să mergem pe șoseaua națională înapoi în Drăgășani și să urcăm pe acolo pe unde o fac și mașinile. Boring.

De voie de nevoie ne-am întors pe unde știam, din nou pe creasta dealului, și am trecut fix pe lângă capatul de sus al drumului căutat de noi. Și da, vă confirm bănuiala, și aici este o poartă mare, expresivă.

Sunt convins că din punct de vedere legal nu este nimic în neregulă cu a îngrădi drumul privat de pe proprietatea proprie. Nu cred că domnul guvernator ar face astfel de greșeli sau manifestări de forță.

Dar nu asta e idea. Într-o lume nouă a vinului în care toți se arată deschiși către consumator, gata să îi deschidă oricând poarta, să îl invite în cramă, să îi povestească istoria lui și să îi dea să bea ce crede că are mai bun, Casa de vinuri Isărescu este o fortăreață și la propriu și la figurat.

Dacă totuși nu mă credeți, întrebați-l și pe participantul la turul cramelor pe bicicletă de cu o zi înainte, un turist obșinuit, cum a fost rugat mai mult sau mai puțin politicos de unul dintre bodyguarzii cramei să șteargă pozele facute din drum frumoasei și foarte noii construcții.

In conditiile astea, deși știu că nu este 100% adevărat, impresia personală rămâne: are ceva de ascuns, vinul Isărescu este slab și se vinde datorită curiozității unuia sau a altuia având în vedere numele, sau pentru că unii, în special instituții financiare, se simt oarecum datori să cumpere “de la șefu’”.

2 comments

  1. Roxana 16 October, 2015 at 13:39 Reply

    Imi plac traseele alese si imi place si ca optati pentru cele de tara, neasfaltate pe care le ador si eu. Legat de vinurile Isarescu, nu mi s-au parut atat de slabe. Nu sunt scumpe si au un gust bun, comparativ cu altele. Desi nu pot spune ca am gustat prea multe tipuri, printre acelea putine se afla si asta si mi-a placut. Nu prea inteleg de ce ati fost nevoiti sa stergeti pozele, ei stiu motivul.

  2. Nicusor Cazan 16 October, 2015 at 13:51 Reply

    Roxana, multumesc pentru comentariu.

    Relativ la vinuri si calitatea lor. Evident ca sunt subiectiv cand spun ca sunt slabe. Insa evaluarea unui vin este inevitabil afectata de toate detaliile din jurul lui. Iar atitudinea producatorului este un factor important pentru mine.

Leave a reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.